Geometria sacră şi universul

Motto:

“Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul.”

Galileo Galilei

Totul a pornit de la un singur punct. Acest punct singular a reprezentat prima dimensiune, unicitatea, întregul infinit . Geometria sacră a început odată cu primele manifestări, expansiuni ale spiritului universal. Punctul , a văzut ca nu e bine să fie singur, şi s-a divizat, generând a doua dimensiune. Aşa a apărut marea expansiune, Big-Bang-ul.

Creaţiile s-au aşezat pe o sferă, bine ştiut fiind faptul că fiecare punct de pe sfera este egal departat de un punct, numit centru. Aceasta ne spune că nimeni nu e mai înalt decât celălalt, toţi avem aceleaşi potenţialităţi.

Geometria sacră ne ofera trăirea diviniăţii, înţelegând simbolurile universului, ne putem transforma viaţa noastră  şi a celor dragi de lângă noi. Viaţa noastră este o reflecţie a creaţiilor noastre,  ne construim propriul univers prin gânduri , vorbe şi fapte.

Studierea şi înţelegerea geometriei sacre  ne deschide larg o fereastră spre  întregul cosmos. Putem călători prin spaţiu şi timp,  prin lumea noastră interioară şi prin cea exterioară.

Pare magic, nu? Magia transpare din formele geometrice care ne înconjoară, pe care le regăsim în natură, manifestate într-o bogăţie de forme, culori , numere: fagurii plini cu miere au formă hexagonală, fulgii de zăpadă  , steaua de mare are forma pentagonală, galaxiile au forme spiralate, brazii au formă conică, urechea umană , caluţii de mare, cordonul omblilical şi există numeroase alte exemple.

            Geometria sacră este arhitectura universului , un prim tipar, mintea divină, adevărul pur. Dacă nu ne cunoaştem limitele , ar fi bine să  le descoperim. Odată definite , urmează să le depăşim. Matematica sacră este instrumentul care , utilizat cu generozitate , ne ajută să facem saltul de la o treaptă spirituală la alta.

            Egiptenii aveau doua şcoli ale misterelor. Una era numită “Ochiul stâng al lui Horus” iar cealaltă “Ochiul drept al lui Horus”.  În prima se preda despre principiile feminine ale creaţiei, despre dragoste necondiţionată şi compasiune, iar în cealaltă se predau principiile masculine ale creaţiei, de forţă şi logică.            

            Floarea Vieţii este întrepătrunderea dintre Univers, formele de viaţă şi spirit, stă la baza creaţiei, reprezentând echilibrul dintre principiul feminin şi masculin. Floarea Vieţii este alcătuită din mai multe cercuri suprapuse la intervale egale, aranjate simetric, ce îi conferă aspectul unei flori. Ea reprezintă conexiunea dintre spaţiu şi timp şi conţine toate informaţiile care stau la baza creaţiei Universului.  Acest model poate fi întâlnit pe stâlpii porţilor ţărăneşti din Maramureş, în neaşteptate locuri ale caselor ţărăneşti.

            În Floarea Vieţii se regăsesc solidele platonice , care stau la baza materiei şi a alchimiei.  Acestea sunt: tetaedrul, hexaedrul sau cubul, octaedrul, dodecaedrul şi icosaedrul. Tetraedrul şi cubul sunt de natură masculină şi ele reprezintă emisfera stangă a creierului; dodecaedrul si icosaedrul sunt de natură feminină  şi reprezintă emisfera dreaptă a creierului; iar octoedrul reprezintă puntea de legatură , adică partea centrală a creierului , corpul calos.

            Aceste solide regulate emană o energie benefică şi armonioasă şi pot fi utilizate ca factori de armonizare în spaţiile înconjurătoare, sau ca simple elemente de decor.

            Cele cinci corpuri platonice împreună cu sfera, reprezintă baza lumii materiale. Atomii sunt sfere constituite dintr-un nucleu, în jurul căruia norul electronic se mişcă  cu 9/10 din viteza luminii.  În cristale , atomii se aliniează în linie dreaptă, în triunghi, într-un tetradru, un octoedru, un icosaedru sau dodecaedru.

            Geometria sacră nu este întalnită doar în natură, omul observând natura,  a utilizat formele regasite în arhitectura multor edificii religioase, cum ar fi biserici, catedrale, moschei, temple, altare, tabernacole.

            Geometria sacră are la baza două numere matematice magice: p (3,14) (citit pi)  şi numărul de aur j (1, 168) (citit fi)  , a caror combinaţie stă la baza tuturor construcţiilor care au rezistat timp de milenii. Aceasta proporţie şi numărul p se găsesc în spirala lui Finbonacci, o secvenţă de numere, în care fiecare număr se obţine din suma numerelor precedente din această secvenţă. Primele zece numere din această secvenţă sunt: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, aceasta proporţie este expresia proporţiei divine şi se regaseşte pornind de la structura unei furnici, a unui fir de iarbă, până la structura corpului uman.

            Este structura sacră pe care este clădit tot Univesul, cu tot ce conţine în el.
            Numărul de aur mai este numit “media de aur” sau “raportul de aur” sau “secţiunea (tăietura) de aur” sau “proporţia divină” .  Acest număr a fost cunoscut din timpuri străvechi  de catre iniţiaţii egipteni şi greci , dar nu a fost divulgat decât abia in sec. al III-lea i.H. de către Euclid.

            Dreptunghiul de aur este dreptunghiul în care raportul lungimilor laturilor este egal cu “numărul de aur”. Corpul uman daca stă cu braţele în lateral este înscris intr-un pătrat, iar dacă stă cu braţele oblic, poate fi înscris într-un cerc. Acest adevăr a fost surprins , în desenul realizat în anul 1492 de către Leonardo da Vinci , numit “Omul Vitruvian”.

            Proporţiile lui David, sculptat de genialul Michelangelo Buonarroti, sunt conforme cu raportul de aur, adică raportul dintre distanţa de la ombilic la tălpi şi distanţa de la ombilic la vârful capului este j.

            Genialul sculptor român , Constantin Brâncuşi, avea cunoştinte tainice despre numărul j, mărturie sta “Poarta sărutului” , numită de însuşi autorul ei “Monumentul întregirii neamului”. Afirma de asemeni “Măsura şi numărul de aur te vor apropia de absolut”

            Concepţia lui Pitagora rezumată sub forma “Numerele guvernează lumea” se regăseşte în toate sistemele filozofice de-a lungul veacurilor. Numărul este un mod special prin care se exprimă forma. Acum nimic nu ne mai poate da voie să credem ca perfecţiunea universului, natura sau perfecţiunea corpului uman au putut fi create la întâmplare.

            Divinitatea a dăruit pământenilor geometria ca să poata gândi noţiunea de perfecţiune. Universul este sferic ca si Cel care l-a creat.

            Aceste modele geometrice simbolizează principiul metafizic fundamental al relaţiei inseparabile dintre parte şi întreg. Tocmai acest principiu al unităţii stă la baza întregii geometrii, care pătrunde în arhitectura tuturor formelor, în diversitatea lor nesfarsită.

            Acest principiu al interconectării, inseparabilităţii şi unităţii ne aduce aminte permanent de relaţia noastră cu întregul, de acest plan al minţii divine pentru fundaţia sacră a creaţiei.