În prima zi de școală, profesorul ni s-a
prezentat și ne-a dat drept sarcină să facem cunoștință cu cineva
necunoscut.
M-am ridicat să mă uit în jur și atunci o mână fragilă îmi atinse umărul. Când
m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brăzdat de riduri, care mă
privea cu un zâmbet ce îi lumină întreaga ființă. Spuse: "Bună, frumosule.
Mă numesc Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbrățișez? "Am izbucnit în râs și,
după acceptul meu, mă strânse în brațe cu putere."Ce cauți la universitate
la vârsta asta fragedă și inocentă?" am întrebat."Vreau să găsesc un
bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac niște
copii", răspunse ea zâmbind."Hai să lăsăm gluma", am reluat.
Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la
vârsta ei. "Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate și acuma mi
se indeplinește visul", îmi spuse. După curs ne-am dus la bufetul
studențesc și am băut un milkshake de ciocolată. Ne-am împrietenit pe loc. Timp
de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam împreună și stăteam de vorbă necontenit.
Eram de-a dreptul fascinat să îi ascult acestei "mașinarii a timpului
" confesiunile atât de bogate în înțelepciune și experiență. De-a lungul
anului, Rose a devenit " mascota " campusului și se împrietenea cu
ușurință cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să se pună la patru ace
și să se lăfăie in atenția pe care i-o acorda toată lumea în jur. Și se bucura
de fiecare clipă. La sfârșitul semestrului am invitat-o pe Rose să țină un
discurs la banchetul fotbaliștilor. Îmi vor rămâne mereu în minte învățaturile
ei. A fost prezentată și a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit
de acasă, scăpă trei dintre cele cinci cartonașe pe care îți notase ce voia să
spună. Deranjată și stânjenită, se aplecă spre microfon și spuse pur și
simplu:"Îmi pare rău că sunt atât de neîndemânatică. Am renunțat la bere
în favoarea whiskey-ului și marca asta, Lent, mă bagă în mormânt. N-am să
reușesc să mai pun în ordine cartonașele astea, așa că am să vă spun ceea ce știu."Noi
am râs și ea tuși ca să-și dreagă glasul. Continuă: "Nu încetăm să ne
jucăm pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. Există
numai patru secrete pentru a te menține tânăr, a fi fericit și a deveni un om
de succes. Trebuie să râzi și să guști umorul fiecărei zile. Trebuie să ai un
vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurați de oameni morți și
nici nu ne dăm seama. E o mare diferență între a îmbătrâni și a evolua. Dacă ai
19 ani și stai în pat inert timp de un an, fără să faci un lucru productiv, vei
implini 20 de ani. Dacă am 87 de ani și zac în pat timp de un an fără să fac
nimic voi împlini 88. Toată lumea îmbătrânește. Nu e nevoie de talent sau
pricepere. Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunitățile care se
ascund în inima schimbării. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu
regretă ceea ce au facut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au
regrete se tem de moarte. Și-a încheiat discursul cântând cu avânt
"Trandafirul ". Ne-a încurajat să îi studiem versurile și să le punem
în practică în viața cotidiană.
Rose și-a luat diploma pe care o dorise atăția
ani. La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tăcute în somn. Peste 2000
de studenți au fost alături de cea care le-a demonstrat că nu e niciodată prea
târziu să fii ceea ce vrei să fii. Aceste rânduri au fost compuse în memoria
lui Rose.
ȘI NU UITA: nu poți alege să îmbătrânești sau nu;
dar poți alege să evoluezi.
Autor necunoscut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu