La un croitor vestit...

La un croitor vestit, vine-o inima ranita
Si cu ochii plini de lacrimi, cere sa fie cusuta!
Croitorul o priveste, plin de mila si caldura
Si incearca sa-i gaseasca fir si petec pe masura!

El o coase si-o ,,descoase" despre ce s-a intamplat,
Stiind ca nu-i prima data, cand vine la reparat!
Ea sfioasa-si pleaca ochii:-- ,,Stiu, ca nu te-am ascultat!
Mai repara-ma o data si promit ca nu mai fac!"
Scuturandu-si capul, trist, croitorul o intreaba :
"Scuza-ma, dar nu rezist... Cum de esti atat de bleaga?
Te-am cusut de-atatea ori, sfaturi bune, eu ti-am dat,
Insa nu trece prea mult si iar vii la reparat!
Mila-mi este-acum de tine. Ciuda-mi e ca nu m-asculti,
S-alegi cu mai multa grija si sa stii cand sa renunti!
Te-arunci cu "capu"-nainte, crezand ca stau brate intinse,
Te trantesti cu toata forta, de zid si de usi inchise !
Uita-te si tu la mine, ca-s batran si nu mai pot,
Teama-mi e de ziua-n care, n-am sa pot pune la loc
bucatelele pe care le-ai imprastiat prin lume...!
Ai sa pierzi, inconstiento, chiar si sufletul din tine!"
Fiecare-"mpunsatura" care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsa: resemnata...in tacere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
-- "Sper c-aceasta cusatura sa iti fie ultima!"
...................................................
Fiecare inima cred c-a fost la croitor,
Cu o rana de cuvant, de iubire sau de dor!
Cred ca ati ghicit desigur, croitorul cel sarman,
Vestit, plin de iscusinta... este creierul uman!
Daca inima ar fi de natura ascultatoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, sa o repare!

Nicoleta Isop